Adesea în facultate, profesorii noștri pomeneau de expresia echipă multidisciplinară. Ne explicau cum acesta este un ideal momentan greu de atins în țara noastră. Aceasta trebuie să conțină, așa cum îi spune și numele, o echipă de specialiști din mai multe domenii complementare precum kinetoterapeuți, psihologi, doctor cardiolog, doctor ortoped, pneumolog, medic pediatru - dacă o cere situația, ș.a.m.d. Superechipa formată precum The Avengers vor lupta pentru salvarea lumii…. Ei bine nu chiar, dar împreună vor lua cele mai bune decizii, vor oferi cele mai pertinente sfaturi și indicații, vor încerca prin cunoștințele și aptitudinile lor să încropească  cea mai eficientă și corectă schemă de tratament, având permanent în prim plan interesul pacientului.

Acum, după mai mulți ani de practică în domeniul recuperării medicale, am ajuns la concluzia că vorbele profesorilor mei nu erau doar idealisme deșarte ci un concept cât se poate de actual și necesar. Prezența echipei multidisciplinare/interdisciplinare în procesul de recuperare, se poate dovedii util pe de o parte, din punctul de vedere al afecțiunilor colaterale și asociate pe care le prezintă deja mulți pacienți. Pe de altă parte, sau dintr-un alt punct de vedere această echipă își va găsi utilitatea în contextul social actual, perioadă în care stresul a devenit boala secolului. Această perioadă din istorie în care un mare număr de persoane au devenit deja buni prieteni cu anxietatea, depresia se răspândește în rândul tinerilor precum o epidemie iar noțiunea de burn out se află pe buzele a tot mai mulți oameni. 

Ce vreau să spun prin această ultimă idee? Ei bine, în practica unui terapeut, fie el kinetoterapeut/fizioterapeut, medic de familie sau doctor geriatru, se întâmplă să întâlnim diverse cazuri mai complexe sau mai dificile, a căror rezolvare pare aproape imposibilă. Această imposibilitate apare din cauza unui fenomen numit somatizare.

Deși termenul de somatizare a devenit din ce în ce mai comun în literatura medicală, încă nu s-a ajuns la un consens în ceea ce privește definiția corectă a acestuia. Actualmente, utilizarea clinică adesea include înlocuirea cuvântului somatizare cu simptome funcționale sau simptome fără o cauză organică.

Din punct de vedere istoric, somatizarea este vecină cu isteria și ipohondria. Stekel a introdus acest termen în 1908 explicând …o nevroză adânc înrădăcinată, înrudită cu mecanismul mental al conversiei. Definițiile contemporane minimalizează rolul mecanismelor defensive inconștiente și tind să amplifice aspectele experimentale, cognitive sau comportamentale ale somatizării. Lipowski a oferit o definiție care sumarizează aceste caracteristici astfel o tendință de a experimenta și de a comunica neplăcere somatică și simptome ce nu pot fii atribuite niciunei probleme patologice, de a le asocia cu o boală fizică și de a căuta ajutor medical pentru acestea.

Somatizarea este un fenomen psihologic prin care emoțiile negative, cum ar fi stresul, anxietatea, depresia sau traumele, sunt exprimate prin simptome fizice. Aceste simptome pot fi reale și dureroase, dar nu au o cauză medicală identificată.

Somatizarea este o tulburare de sănătate mintală care poate afecta semnificativ calitatea vieții persoanei afectate. Persoanele care suferă de somatizare pot petrece mult timp și energie încercând să-și găsească o explicație medicală pentru simptomele lor, ceea ce poate duce la stres, anxietate și depresie și mai mari. Simptomele somatizării pot fi foarte diverse și pot afecta orice sistem al corpului. Cele mai frecvente simptome includ:

• Dureri, în special dureri de cap, dureri de spate, dureri abdominale, dureri articulare și dureri musculare
• Oboseală
• Tulburări de somn
• Probleme digestive
• Probleme respiratorii
• Probleme cardiace
• Probleme ale sistemului nervos
• Probleme ale sistemului genito-urinar
• Probleme sexuale

Somatizarea acută

Puși față în față cu frustrarea, dezamăgirea, ori pierderea, este destul de comun pentru un individ să resimtă disconfort fizic si psihic. Deși terapeuții, de diverse practici, se simt obligați să ofere o explicație pentru somatizare, de-a lungul istoriei și în diverse culturi este mult mai comun a exprima neplăcerea sau stresul în termeni somatici decât în termeni psihologici.

În fața evenimentelor stresante, unii indivizi, în loc să, ori în completarea suportului de la comunitatea sau familia în care se află, vor căuta tratament pentru neplăcerile lor la medicul curant. O treime până la jumătate din vizitele la medicul de familie sunt motivate de simptome pentru care nu se poate identifica nicio cauză bio-medicală, precum dureri de cap, oboseală, durere abdominală sau amețeală/vertij.

Uneori, unele simptome specifice depresiei pot fii prezente precum disturbarea somnului. Doar acest simptom s-a arătat că poate produce sindroame de durere miofascială precum fibromialgia. Tehnicile tradiționale de abordare ale medicilor de familie cum sunt tratamentul simptomatic și încurajarea, împreună cu cercetarea amănunțită a istoricului medical și o anamneză fizică, sunt în general adecvate pentru abordarea acestei forme acute de somatizare.

Somatizarea reprezintă legătura dintre psihic și corp, legătură deja binecunoscută, legătură adusă în atenție în repetate rânduri în diverse contexte și circumstanțe. Aceasta se poate realiza în ambele sensuri, adică nu doar psihicul influențează corpul fizic ci și viceversa este valabilă – în acest sens voi realiza un articol în viitorul apropiat despre <importanța stretchingului>.

Aceasta, somatizarea, apare la început ca un semnal de alarmă, un mecanism de protecție, atât pentru persoana în cauză, cât, și pentru cei din jurul acesteia. În primă fază, iar acesta este și modul prin care se poate depista somatizarea cel mai ușor, persoana afectată va raporta o neplăcere în planul fizic, în raport cu o activitate, întâmplare sau eveniment (singular ori repetitiv). Să luăm spre exemplu un accident de mașină. Dacă persoana implicată în accident (sau poate doar a asistat la acel accident) nu a tratat corespunzător șocul, trauma, probabil să aibă diverse manifestări precum tahicardie, tahibradie sau dispnee, slăbiciune musculară ș.a., o stare generală de rău, ori de câte ori va vrea să treacă strada…

Sau să spunem că un copil are de fiecare dată dureri de burtică sau dureri de cap, ori de cate ori trebuie să plece la ora de înot. Aceste manifestări sunt un indicator clar că respectivul copil nu vrea să meargă la înot, ori ceva s-a întâmplat în timpul antrenamentului care face copilul să nu vrea să fie acolo, precum un coleg răutăcios sau poate un profesor prea exigent.

De cele mai multe ori, acesta este un proces care se petrece inconștient, fără intenția persoanei afectate. Este un sistem de protecție pe care mintea noastră îl derulează. De aceea conștientizarea și ulterior remedierea problemei este foarte importantă pentru sănătatea și bunăstarea persoanei. Conștientizarea se întâmplă de cele mai multe ori intrinsec, individul cu problema identifică acest patern, acest tipar și caută ajutor. În alte situații rezolvarea apare extrinsec, cu ajutorul sau mai bine spus prin intervenția apropiaților și cunoscuților. Ajutorul venit din exterior, uneori este vital, persoana afectată fiind incapabilă să realizeze că ceea ce i se întâmplă își găsește rezolvarea într-un plan mult mai profund și mai sensibil.

Fenomenul somatizării, mai poate fii privit dintr-un unghi, de data aceasta mult mai problematic. De ce spun asta? Există persoane care au ajuns să se complacă sau să depindă de ajutorul familiei sau al comunității. Este foarte posibil ca simptomele lor să fii debutat din cauza unui incident sau a unei întâmplări nefericite. Doar că undeva pe parcurs au ajuns să se simtă în siguranță, să simtă că situația lor este mult mai suportabilă și gestionabilă cu ajutorul celorlalți și au început să se teamă că ei singuri nu pot face față situației; că în momentul în care sprijinul primit până în acel punct se va opri, ei vor deveni expuși, bolnavi, incapabili. Prin inerția acestui lucru, simptomele persoanei suferinde persistă, se accentuează în ciuda oricăror eforturi de a remedia situația.

Această dinamică este una bolnăvicioasă și adesea ascunde probleme mai grave și mai adânci. Este mai ales nesănătos pentru îngrijitor sau protector care ajunge să își sacrifice timpul, viața, sănătatea pentru ajutorarea unei persoane care refuză să se pună pe picioare (uneori metaforic, uneori la propriu).

În practica mea, adesea întâlnesc un alt tip de somatizare, mai comun. Această formă de somatizare ne este familiară multora dintre noi. Ea este rezultatul stresului cronic și vine la pachet cu dureri musculare, insomnii, dureri de cap (cefalee) sau probleme digestive. În acest articol dezbat tehnicile și metodele de abordare și tratare a semnelor și simptomelor somatizării din punctul meu de vedere și care țin de competența mea profesională.