Boală invalidantă, progresivă, ce debutează de regulă între 30-40 de ani, în special la bărbați, reducându-le posibilitatea efectuării activităților zilnice și profesionale, prin aceea că activitatea motorie este serios compromisă. Spondilita anchilopoietică, formă a reumatismului infecțios, afectează articulațiile intervertebrale și costovertebrale, atingând și articulațiile periferice scapulare, sacroiliaca și coxofemurale, anchilozându-le.
Suferinzii de această boală au o atitudine specifică, cu capul și umerii proiectați înainte, hiperextensie la nivelul vertebrelor cervicale și cifoză dorsolombară caracteristică. În articulațiile coxofemurale și la genunchi apare semiflexia. Musculatura paravertebrală are tendința de atrofie. Coloana vertebrală este rigidă.
Mersul ajunge să se realizeze prin pași mici și fără balansul membrelor inferioare.
Datorită rigidității coloanei vertebrale bolnavul este obligat să se întoarcă cu tot corpul pentru a privi obiectele laterale.
Precocitatea diagnosticării și aplicării programului recuperator este de o importanță majoră în cazul acestei boli, deoarece este bine ca tratamentul medicamentos, cât și cel prin gimnastică medicală, să se înceapă înainte ca în articulațiile ce sunt afectate în mod obișnuit să se instaleze anchiloze, deformări articulare și atrofii musculare.
Gimnastica medicală face parte integrantă din programul zilnic al spondiliticului, fiind unul din cele mai importante elemente terapeutice.
În acest caz, prin gimnastică se urmărește prevenirea deformărilor și instalarea anchilozelor la nivelul vertebrelor și articulațiilor periferice amintite, tonifierea musculaturii paravertebrale în regim de scurtare, prevenirea atitudinilor vicioase ale coloanei vertebrale și membrelor inferioare și menținerea sau dezvoltarea unei respirații normale.
Exercițiile se vor adresa regiunilor lombară, toracală, cervicală, coxofemurală și scapulară.
Ca exerciții posturale clasice se recomandă: – în decubitul dorsal, fără pernă sub cap, cu o pernă mică sub torace, cu mâinile ținute sub cap, bolnavul tinzând să atingă patul cu ceafa și cu coatele în timpul inspirației; – în decubit ventral, cu membrele inferioare întinse, cu o pernă sub abdomen și mâinile sprijinite pe cap.